Cursurile online și cele două pedale, frână și accelerație…

Cursurile online și cele două pedale, frână și accelerație…

Hits: 15

()

Așa cum am mai spus aici pe blog (vezi «Cursuri „experiențiale” vs. cursuri pur „informative”, dar și «De ce LMS (Learning Management System)») corect ar fi să spunem – cum au sesizat Doru & Pera, cursurile informative și-au (cam) trăit traiul, și-au mâncat mălaiul… Modelul de cursuri în care un profesor (fie el și cel mai bun din lume) este luat de lumea afacerilor, pus să vorbească în fața unei camere de filmat, după care acest curs este pus pe un site și „vândut”, ei bine acest model se prăbușește… Poate că fiecare dintre noi a primit măcar o dată mesaje cu reclame la astfel de cursuri cu reduceri de 80÷90%, sau chiar mai mult. Eu unul, am înțeles de ce abia după ce am urmărit niște webinarii susținute de cei doi pomeniți mai sus. Problema cu acest tip de cursuri e legată de faptul că un bun pedagog nu se rezumă doar să prezinte informația. Că procesul educativ într-o clasă este compus dintr-o mulțime de alte elemente poate nesesizabile la o privire fugară.

Relații, schimb de informații

Orice pedagog va putea explica mai bine faptul că relația directă profesor elev este mai prețioasă decât transmiterea seacă de informații. Pe lângă faptul că în mod normal se formează o extraordinară energie de grup când fiecare devine participant activ la desfășurarea unui curs, pedagogul mai are câteva roluri esențiale:

  • menține direcția și sensul desfășurării cursului; în orice grup vor fi personalități distincte ce pot să deturneze bunul mers către scopul propus;
  • încurajează schimbul de idei, dar îl moderează, evitând certuri inevitabile.
  • are grijă ca dialogul să aibă loc în toate direcțiile: între profesor și elev, dar și între elevi.

Ei bine, considerând un adevăr simplu, acela că un curs este o călătorie spre cunoaștere, parcurgerea acestui drum în grup, și nu individual așa cum se întâmplă la cursurile online pur informative, face călătoria mai ușoară pentru fiecare participant. Când unul dă de greu, îi va simți alături pe ceilalți care-l vor ajuta și încuraja să depășească provocarea…

Cum se întâmplă asta? Păi e vorba despre intrarea în două procese tip spirală:

  • Spirala Dezamăgirii/Eșecului
  • Spirala Încrederii/Victoriei

 😥 Spirala Dezamăgirii

Putem compara această spirală cu pedala de frână a unui autoturism cu care facem călătoria cunoașterii prin intermediul cursului. O astfel de spirală se caracterizează prin:

  • prea multe opțiuni și informații teoretice, fără aprofundare și punere în aplicare;
  • lipsa unei viziuni clare asupra destinației, lucru care duce la stresarea discipolului și chiar la abandon;
  • lipsa unei direcții clare, senzația de mers în ceață;
  • drumul către destinație e foarte încâlcit, iar discipolul nu e avertizat asupra acestuia; ca urmare, poate experimenta frustrarea și chiar panica; se ajunge astfel la paralizie mentală și la blocarea acțiunii;
  • anonimitatea nu face deloc bine; ca mentor, nu trebuie să-ți tratezi discipolii ca pe o adunare de oameni fără nume, suflet și personalitate;
  • izolarea este un alt aspect negativ; ca mentor, nu uita să interacționezi cu discipolii tăi, să-i pui să comunice unii cu alții;
  • dispariția unui parcurs lin și constant, a unei continuități uniforme a efortului în timp și evitarea „hei-rup”-ului, care se poate finaliza cu terminarea experienței în genunchi.

Toate, sau parte din cele de mai sus sunt inevitabile pe durata călătoriei făcute cu ocazia unui curs. Toate astea apasă „pedala de frână”. Aici intervine rolul mentorului, care trebuie să sesizeze astfel de momente și să apese „pedala accelerației”, pedala lui „și eu pot”, introducând Spirala Încrederii/Victoriei…

 🙂  Spirala Încrederii

Pedala accelerației procesului are la bază următoarele aspecte:

  • misiune clară și obiectiv final bine definit al cursului;
  • definirea clară a schimbărilor ce vor apare odată cu obținerea reușitei;
  • prezentarea unei așa numite „big picture”, imagini de ansamblu asupra lucrurilor ce urmează; sunt prezentate bornele prin care trebuie să treacă discipolul, căruia trebuie să i se prezinte o hartă a traseului pe care-l are în față;
  • mici victorii constante ce trebuie cumva marcate; astfel de lucruri au legătură cu dopamina din creier;
  • normalizarea provocărilor, a dificultăților, prin ritm și constanță, fără a se insista prea mult pe ceea ce s-ar numi „teorie chioară”; trasarea de sarcini de îndeplinit de către discipoli;
  • momente de vârf emoțional, de entuziasm și sentimentul de progres constant;
  • încurajarea și existența schimbului de părei și idei din toate direcțiile: între discipoli, între mentor și discipoli;
  • crearea unei comunități specifice, cu misiune și reguli de funcționare;
  • menținerea unui ritm constant, de tip „maraton”; o misiune îndeplinită va duce la necesitatea unei noi provocări.

Concluzie parțială?

Acest articol ar trebui să se constituie într-un ghid de principii pentru cei ce și-ar dori rolul de mentor. Modalitățile practice prin care se pot respecta aceste principii le putem discuta și accepta, pentru un obiectiv simplu: menținerea unor standarde de conformitate ale tuturor cursurilor ce vor apare pe acest site.

Și pentru că vorbim de mentori:

Cât de util a fost acest articol?

Dacă articolul merită o apreciere, aici e locul!

Media evaluării / 5. Număr de voturi:

Încă nu există voturi! Fii primul!

Cum a fost apreciat acest articol...

Urmăriți-ne pe media sociale!

Regretăm că această postare nu ți-a fost utilă!

Permite-mi să îmbunătățesc acest articol!

Spune-mi cum aș putea îmbunătăți acest articol?

close

HAI SĂ PĂSTRĂM LEGĂTURA!

Ne-ar plăcea să te ținem la curent cu ultimele noastre știri și oferte 😎

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

Tagged with:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*