Percepția Timpului la Stanbul

Percepția Timpului la Stanbul

Palatul TopKapî

Un spațiu rămas din alte vremuri

E iarnă și la Istanbul! Ninsori și ploi reci!
Dacă poți ignora aglomerarea puhoaielor de vizitatori pentru a te conecta cu trecutul, ți-ai putea imagina viața în fosta reședință a sultanilor otomani pentru circa 400 de ani, între 1465 – 1856…

Dacă ai șansa unui ghid de excepție, dacă aloci suficient timp, imaginația te poate duce în vremuri trecute, în care, ni se spune, viața era mai fragilă decât astăzi, deși, privind lumea contemporană, vârtejurile nu par a se fi oprit…

La Topkapî, în Camera Relicvelor Sacre (Mukaddes Emanetler Dairesi), situată în cea de-a treia curte (Curtea Enderûn), în interiorul fostelor apartamente private ale sultanului (Has Oda), se derulează non-stop, adică 24 de ore din 24, o tradiție instituită de Sultanul Selim I în anul 1517, după cucerirea Egiptului, atunci când acesta a adus la Istanbul moaștele sfinte ale Profetului Mahomed și ale însoțitorilor săi.

Lectura este realizată de un grup de 28 de hafizi (persoane care au memorat integral Coranul), care citesc pe rând, prin rotație, fără întrerupere, de peste 500 de ani.

Voi trece cu vederea faptul că, așa cum arată și imaginile următoare, profetul purta încălțări mai mici decât picioarele sale 🙂 … Remarc doar capacitatea unei puteri statale de a întreține derularea continuă a unui proces care, în ultimă instanță e costisitor! La fiecare 24 de ore, echipa de hafizi din Coran se schimbă! Cu această ocazie, trebuie să readuc în atenție relația strânsă dintre structurile religioase și stat, dintre „cartea sfântă” (indiferent ce carte!) și sabie, o relație reciproc avantajoasă, așa cum am arătat și în cartea mea, „Totul e permis, dar nu tuturor”…

E momentul să pomenesc aici un alt obicei similar legat de continua lecturare a Coranului, una ce are loc la Mausoleul Șeicului Zayed bin Sultan Al Nahyan, din complexul Marii Moschei Sheikh Zayed din Abu Dhabi. E o tradiție mai recentă, începută în noiembrie 2004, din ziua înmormântării „Tatălui Națiunii”, fondatorul Emiratelor Arabe Unite, lectura Coranului fiind asigurată de hafizi ce lucrează în schimburi de câte o oră. Singurele pauze admise sunt pe duratele celor cinci rugăciuni zilnice obligatorii, când vocea muezinului răsună în întreg complexul…

Vorbeam totuși despre percepția Timpului… Chiar există Timpul? Unele teorii ale fizicii ne spun că nu! N-ar fi oare mai simplu să spunem că ceea ce noi numim Timp este doar o consecință a mișcării? O consecință dată de faptul că noi nu ne putem opri, fiind locuitori ai unui corp ceresc ce se mișcă? De reflectat…

Similar Posts

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments