Cel mai valoros activ

Publicat la Publicat în MIHAI Sandu Niciun comentariu Tagged with
Acest articol e numărul 93 din totalul de 244 articole ale seriei Stoicism zilnic

Stoicism zilnic

Hits: 0

2 octombrie

„Înțeleptul nu poate pierde nimic. O astfel de persoană are totul stocat pentru sine, fără a lăsa nimic Fortunei, propriile lor bunuri sunt ținute ferm, legate în virtute, ceea ce nu lasă nimic la întâmplare și, prin urmare, nu poate fi nici mărit, nici micșorat.”

~ Seneca – Privind fermitatea înțeleptului, 5.4

Unii oameni își plasează banii în active – acțiuni, obligațiuni, proprietăți. Alții investesc în relații sau realizări, știind că se pot baza pe aceste lucruri la fel de ușor pe cât alții pot extrage fonduri dintr-un cont bancar. Dar un al treilea tip, spune Seneca, investește în el însuși – în a fi o persoană bună și înțeleaptă.

Care dintre aceste active este cel mai imun la fluctuațiile pieței și la dezastre? Care este cel mai rezistent în fața încercărilor și necazurilor? Care nu te va abandona niciodată? Viața lui Seneca este un exemplu interesant. A devenit destul de bogat ca prieten al împăratului, dar pe măsură ce Nero a devenit din ce în ce mai deranjat, Seneca și-a dat seama că trebuie să iasă. El i-a oferit lui Nero o afacere: îi va da lui Nero toți banii și îi va returna toate cadourile, în schimbul unei libertăți totale și absolute.

În cele din urmă, Nero a respins această ofertă, dar Seneca a plecat oricum, retrăgându-se în relativă pace. Dar într-o zi, călăii au venit cu decretul lor de moarte. În acel moment, pe ce s-a bazat Seneca? Nu pe banii lui. Nu pe prietenii lui, care, deși l-au susținut, erau o sursă considerabilă de durere și doliu. Era virtutea și forța sa interioară.

A fost cel mai dificil moment al lui Seneca – ultimul și cel mai bun.

Deplasare prin serie<< Lasă virtutea să străluceascăO mantră de interdependență reciprocă >>

Distribuiți, vă rog:

Share on PinterestShare on LinkedInShare on WhatsAppShare on Reddit
Despre

Eh, cum trecut-au anii... După ce în 1984 am absolvit IPG-ul din Ploiești, următorii patru ani am trecut prin Șantierele de foraj ale Schelei de Foraj Tg. Ocna, din zona Matca-Buciumeni a județului Galați. Apoi, anul 1988 mi-a adus (cu eforturi) un transfer la Mediaș, ca proiectant de foraj al sondelor, în cadrul a ceea ce se numea atunci “Centrul de Cercetare și Proiectare”, care ținea pe vremea aceea de Institutul de la Câmpina. Apoi, lucrurile au luat altă turnură, după anii ‘90, când centrul a trecut sub tutela Romgaz-ului... Ulterior, activitatea de proiectare foraj și ingineria de zăcământ a rămas la Romgaz, iar activitatea de proiectare conducte și altele a trecut la Transgaz. Iar eu am rămas devotat activității de proiectare a forajului sondelor, activitate care iată, cel puțin formal, se apropie de final... Dar pentru că forajul sondelor este un domeniu pasionant, și pentru că scopul unui om în viață ar trebui să fie acela de a evita plictiseala, cred că voi mai rămâne un pic în acest domeniu. Chiar cred că aș avea câte ceva de transmis celor ce vin din urmă... Și pentru că în ultima perioadă am descoperit validitatea filosofiei stoice, nu voi evita subiecte asociate. Ca să nu mai vorbim de faptul că printre alte subiecte pe care le consider de interes se numără evenimentele de tip „lebădă neagră” (cu probabilitate mică de apariție, dar cu impact major), sau problematica automatelor celulare...

Lasă un comentariu