Fiecare e stăpânul propriului domeniu

Acest articol e numărul 16 din totalul de 244 articole ale seriei Stoicism zilnic

Hits: 0

18 iulie

„Facultatea de a alege a vecinului meu este tot atât de indiferentă facultăţii mele de a alege ca şi respiraţia sau bietul trup al acestuia. Căci, chiar dacă suntem născuţi unul pentru celălalt pe cât posibil, totuşi fiecare dintre noi are părţile conducătoare ale sufletului drept puterea sa suverană. Aşadar, viciul vecinului meu ar putea deveni pentru mine un rău, motiv pentru care Zeul nu a vrut ca nefericirea mea să depindă de un altul.”

~ Marcus Aurelius – Meditații, 8.56

Fundamentul unei țări libere ține și de faptul că libertatea ta se termină când vrei să-ți răsucești pumnul acolo unde începe începe nasul altcuiva. Adică, oricine este liber să facă ceea ce îi place, până când interferează cu corpul și cu spațiul tău fizic. Această zicală poate funcționa și ca o mare filozofie personală.

Dar să trăiești așa va necesita două ipoteze importante. În primul rând, ar trebui să îți trăiești propria viață în așa fel încât să nu te impui altora în mod negativ. În al doilea rând, trebuie să fii deschis la minte și să accepți suficient pentru a-i lăsa și pe alții să facă același lucru.

Poți face asta? Chiar și atunci când nu ești de acord cu alegerile pe care le fac? Poți să înțelegi că viața lor este treaba lor și a ta este a ta? Și că ai mult de luptat cu tine, fără să deranjezi pe nimeni altcineva?

Deplasare prin serie<< Evoluție sufleteascăNu-i abandona pe alții… sau pe tine însuți >>

Eh, cum trecut-au anii... După ce în 1984 am absolvit IPG-ul din Ploiești, următorii patru ani am trecut prin Șantierele de foraj ale Schelei de Foraj Tg. Ocna, din zona Matca-Buciumeni a județului Galați. Apoi, anul 1988 mi-a adus (cu eforturi) un transfer la Mediaș, ca proiectant de foraj al sondelor, în cadrul a ceea ce se numea atunci “Centrul de Cercetare și Proiectare”, care ținea pe vremea aceea de Institutul de la Câmpina. Apoi, lucrurile au luat altă turnură, după anii ‘90, când centrul a trecut sub tutela Romgaz-ului... Ulterior, activitatea de proiectare foraj și ingineria de zăcământ a rămas la Romgaz, iar activitatea de proiectare conducte și altele a trecut la Transgaz. Iar eu am rămas devotat activității de proiectare a forajului sondelor, activitate care iată, cel puțin formal, se apropie de final... Dar pentru că forajul sondelor este un domeniu pasionant, și pentru că scopul unui om în viață ar trebui să fie acela de a evita plictiseala, cred că voi mai rămâne un pic în acest domeniu. Chiar cred că aș avea câte ceva de transmis celor ce vin din urmă... Și pentru că în ultima perioadă am descoperit validitatea filosofiei stoice, nu voi evita subiecte asociate. Ca să nu mai vorbim de faptul că printre alte subiecte pe care le consider de interes se numără evenimentele de tip „lebădă neagră” (cu probabilitate mică de apariție, dar cu impact major), sau problematica automatelor celulare...

Lasă un comentariu