Despre datorie și circumstanțe

Frica de frică de moarte

Acest articol e numărul 172 din totalul de 203 articole ale seriei Stoicism zilnic

Hits: 0

20 decembrie

„Te gândești atunci cum supremul rău uman, semnul cel mai sigur al josnicului și al lașului, nu este moartea, ci frica de moarte? Vă îndemn să vă disciplinați împotriva unei astfel de frici, să vă direcționați toate gândirea, exercițiile și lectura în acest fel – și veți cunoaște singura cale către libertatea umană.”

~ Epictet – Discursuri, 3.26.38-39 : : : : : : : : : : : :

Pentru a se întări înainte de a se sinucide, în loc să se supună distrugerii Republicii Romane de către Iulius Cezar, marele filozof stoic Cato a citit un pic din Phaedo al lui Platon. În ea, Platon scrie: „Copilul din noi este cel care tremură înainte de moarte”. Moartea este înfricoșătoare pentru că este o necunoscută. Nimeni nu se poate întoarce să ne spună cum este. Suntem în necunoscut despre asta.

Pe cât de copilăresc și în cele din urmă ignoranți în ceea ce privește moartea, există o mulțime de bărbați și femei înțelepți care pot măcar să ne îndrume. Există un motiv pentru care cei mai bătrâni oameni din lume nu par să se teamă niciodată de moarte: au avut mai mult timp să se gândească la asta decât avem noi (și și-au dat seama cât de inutilă este îngrijorarea). Există și alte resurse minunate: jurnalul stoic al lui Florida Scott-Maxwell în timpul bolii sale terminale, Măsura zilelor mele, este una. Cuvintele celebre ale lui Seneca adresate familiei și prietenilor săi, care s-au prăbușit implorându-i pe călăi, este alta. „Unde”, i-a mustrat Seneca cu blândețe, „unde sunt maximele tale de filozofie sau pregătirea unui studiu de atâția ani împotriva relelor ce vor urma?” De-a lungul filozofiei există cuvinte inspirate și curajoase de la bărbați și femei curajoși care ne pot ajuta să facem față acestei frici.

Există o altă considerație utilă despre moarte din partea stoicilor. Dacă moartea este cu adevărat sfârșitul, atunci de ce să te temi, mai exact? Pentru orice, de la fricile tale la receptorii de durere, la grijile tale și dorințele tale rămase, ele vor pieri odată cu tine. Oricât de înfricoșătoare ar părea moartea, nu uita: conține în ea sfârșitul fricii.

Deplasare prin serie<< Scala umanăCe trebuie să arăți la anii tăi >>

Eh, cum trecut-au anii... După ce în 1984 am absolvit IPG-ul din Ploiești, următorii patru ani am trecut prin Șantierele de foraj ale Schelei de Foraj Tg. Ocna, din zona Matca-Buciumeni a județului Galați. Apoi, anul 1988 mi-a adus (cu eforturi) un transfer la Mediaș, ca proiectant de foraj al sondelor, în cadrul a ceea ce se numea atunci “Centrul de Cercetare și Proiectare”, care ținea pe vremea aceea de Institutul de la Câmpina. Apoi, lucrurile au luat altă turnură, după anii ‘90, când centrul a trecut sub tutela Romgaz-ului... Ulterior, activitatea de proiectare foraj și ingineria de zăcământ a rămas la Romgaz, iar activitatea de proiectare conducte și altele a trecut la Transgaz. Iar eu am rămas devotat activității de proiectare a forajului sondelor, activitate care iată, cel puțin formal, se apropie de final... Dar pentru că forajul sondelor este un domeniu pasionant, și pentru că scopul unui om în viață ar trebui să fie acela de a evita plictiseala, cred că voi mai rămâne un pic în acest domeniu. Chiar cred că aș avea câte ceva de transmis celor ce vin din urmă... Și pentru că în ultima perioadă am descoperit validitatea filosofiei stoice, nu voi evita subiecte asociate. Ca să nu mai vorbim de faptul că printre alte subiecte pe care le consider de interes se numără evenimentele de tip „lebădă neagră” (cu probabilitate mică de apariție, dar cu impact major), sau problematica automatelor celulare...

Lasă un comentariu