
Gândirea critică în situații cotidiene…
Cuprins
Hits: 0
Vineri, 26 martie 2021, a fost protest la metroul bucureștean. Unii angajați au blocat circulația metroului. Cum să te poziționezi în raport cu acest protest, mai ales dacă ești bucureștean și a trebuit să folosești alte mijloace de transport în comun, la înghesuială? Nu au importanță numele personajelor implicate, sau aspectele politice.
O analiză critică a faptelor presupune mai întâi culegerea de informații. Desigur, importante sunt faptele, iar punerea în context poate avea la bază și declarațiile.
Fapte
Filmul zilei de vineri a fost sintetizat și aici.
Declarații
Metrorex:
„Așa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acțiune sindicală, în timpul căreia reprezentanții USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex.
Deși sindicaliștii au lăsat de înțeles că ar avea o listă de cereri, invitațiile repetate de întâlnire cu managementul companiei au fost ignorate complet pe parcursul nopții.”
Premierul Florin Câțu:
„Un fost deputat PSD (Ion Rădoi, șeful sindicaliștilor de la metrou, n.r.), care vede că îi dispar sinecurile, face un protest ilegal. Despre asta e vorba? Din punctul meu de vedere, nimeni nu e mai presus de lege, asta i-am transmis domnului ministru și trebuie să ia măsuri. Bucureștenii nu trebuie să sufere pentru că un deputat pesedist își pierde sinecuri. Și cu domnul Bode am discutat despre lucrul acesta“.
Ministrul Transporturilor:
„Când interese mafiote sunt amenințate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii și sinecuri.Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureștean este o palmă dată întregii Românii.Nu vorbim doar despre locuitorii Capitalei, care azi nu s-au putut deplasa cu trenurile Metrorex. Ci de toți contribuabilii care susțin prin subvenție de la bugetul național activitatea și, evident, salariile de la companie.Oamenii onești care lucrează la metrou au venit în această dimineață să muncească în folosul călătorilor. Pentru ei am toată aprecierea.Nu vă lăsați amăgiți: miza ocupării ilegale a unor șine de metrou nu o reprezintă binele angajaților.Nu, miza o reprezintă afacerile oneroase cu închirierea de spații comerciale. E dincolo de orice bănuială având în vedere notificarea trimisă ieri pentru evacuarea spațiilor ocupate ilegal după expirarea contractului dintre Metrorex și firma sindicatului USLM în 2018.O firmă, un sindicat vor neapărat să căpușeze Metrorex în liniște, în continuare.Cu legea de partea noastră nu vom da înapoi.”
„Cu toate presiunile care le-au făcut asupra mea, după cum știți unii dintre voi sau ați intrat pe site-urile astea care, mă rog, eu le cunosc mai puțin, și m-au amenințat cu moartea, asta este intimidare. În ceea ce mă privește pe mine, voi merge alături de voi până când mă dați voi afară”.„Îmi pare rău că nu sunt acolo (se scandează într-un glas unitate! unitate!). Ne-am săturat de acești mincinoși care nu vin să vorbească cu oamenii din Piața Unirii, o întorc ca la Ploiești, cum zice românul. (…) Noi nu trebuie să fim disponibilizați, avem dreptul de a angaja oameni, nu de a da afară”.„Mai nou ne-au atacat cu posibilitățile noastre de a încerca să salvăm cât de cât condițiile sociale, prin ce au făcut azi, ieri nu mai știu când (neinteligibil) prin spatii și prin alea, ce au făcut ei. Sunt niște măgării de nedescris și nu putem să acceptăm așa ceva.”„Indiferent de probleme care le am, care nu le am și nu sunt acolo, Rădoi e alături de voi!”
„Este vorba de a duce metroul la vale, ei vor să respecte niște reguli care mă rog le-au fost impuse, nu știu exact. Vă rog să fiți uniți, din punctul meu de vedere nu mă interesează, cum o să aprecieze, unele televiziuni dau în noi și în mine. Important este unitatea și solidaritatea sindicală, asta o să învingă. Am avut 25 de directori și 26 de miniștri, trebuie să mergem mai departe.”
„Acest om (directorul general al Metrorex – n.n.) trebuia să vină foarte clar cu niște puncte de vedere prin care să își asume responsabilitatea că nu va diminua salariile, că nu va da oameni afară din punctul nostru de vedere, din punct de vedere al organigramei. Și ar trebui chiar să angajăm, pentru că mai avem 1.000 de oameni deficit de personal. Nu putem să acceptăm oricum.”
Conform precizărilor cursului de gândire critică, se impune crearea unui context. Care a fost factorul declanșator al protestului? Iată aici:
„Sindicatul condus de fostul parlamentar PSD Ion Rădoi a declanșat greva care a paralizat metroul bucureștean la doar o zi după ce compania Metrorex a somat firma care gestionează spațiile comerciale din subteran să le elibereze. Miza conflictului este păstrarea monopolului deținut de firma sindicaliștilor PSD pe afacerile din subteran.
Spațiile comerciale sunt controlate acum de firma Sindomet Servcom SRL, deținută în procent de 100% de Unitatea Sindicatul Liber Metrou. Firma operează în continuare spațiile comerciale, deși contractul a expirat din 2018, iar pe rol este un proces.
Potrivit unui raport al Corpului de control, Sindomet Servcom SRL a avut două contracte cu Metrorex. Primul era pentru spațiile comerciale de la metrou, care a expirat în 2018, prin care firma sindicatului încasa 75% și Metrorex doar 25% din valorificarea acestora. Al doilea contract fusese încheiat pentru spațiile de publicitate, a expirat în 2019, din care firma sindicatelor încasa 53%, iar Metrorex doar 47%.”
Ca de obicei, în jurul unui astfel de eveniment, apar multe, multe vorbe, comentarii, tentative de inducere în eroare a opiniei publice. Importante sunt faptele. Așadar, în pofida declarațiilor sforăitoare, la mijloc ar fi vorba despre bani. Bani de care profită unii, probabil că nu toți angajații de la metrou.
Desigur, identificarea și selectarea informațiilor relevante și reale ne va ajuta în rezolvarea problemei. Și să reținem, problema definită inițial era aceea a modului în care ne poziționăm față de protestul de la metrou. Nu mi-am propus să finalizez această analiză, lăsând subiectul deschis, ca o provocare adresată celor care vor considera util cursul „Gândirea critică: o necesitate, oriunde, oricând!”…
Lasă un comentariu