Michel de Montaigne – Context social și istoric

Michel de Montaigne – Context social și istoric

Acest articol are numărul 1 din totalul de 4 ale seriei Eseurile lui Michel de Montaigne

Views: 0

Încep azi o serie dedicată operei de căpătâi a unui om ce ne-a lăsat texte memorabile: Michel de Montaigne!
„Către cititor

ai în față o carte scrisă cu bună-credință, cititorule. Ea te previne din capul locului că nu mi-am propus, în ce-o privește, alt țel decât unul ținând de ale mele, și numai al meu; n-am urmărit cu ea nici binele tău, nici faima mea: puterile mele nu-s pe potriva unui asemenea scop. Am hărăzit-o să le fie anume de folos rudelor și prietenilor mei, pentru ca, atunci când mă vor pierde (lucru ce se va întâmpla curând), să poată afla în ea câte ceva din felul meu de-a fi și din apucăturile mele, întregind și împrospătând astfel chipul sub care m-au cunoscut. De-aș fi râvnit lauda oamenilor, m-aș fi gătit cu podoabe de împrumut. eu vreau să mă arăt aici în felul meu simplu, firesc și obișnuit, neafectat și nemeșteșugit, căci pe mine însumi mă zugrăvesc. Cusururile mele se vor vedea în ea pe viu, ca și neîmplinirile și chipul meu înnăscut, atât cât mi-a îngăduit respectarea bunei-cuviințe. Căci dac-aș fi trăit în sânul unuia din acele popoare despre care se spune că își mai duc viața sub blânda libertate a legilor dintâi ale naturii, fii sigur că m-aș fi zugrăvit negreșit pe de-a-ntregul, și pe de-a-ntregul gol. Așadar, cititorule, substanța cărții mele sunt eu însumi: n-ai de ce să-ți cheltui vremea cu un subiect atât de ușuratic și lipsit de miez. Rămâi cu Domnul deci.

La Montaigne, întâia zi a lui martie una mie cinci sute optzeci.”

Michel de Montaigne

Videoclip

YouTube player

Eseurile lui Michel de Montaigne

 

Într-unul din episoadele „Cafenelei filosofice” am auzit de „Eseuri”-le lui Montaigne, ca fiind o lucrare nu doar importantă, dar și una de citit și recitit de-a lungul vieții. O vizită într-o librărie mi-a scos în față cele trei volume ale lucrării, în traducerea lui Vlad Russo, editate de Humanitas.

Iată cum, o simplă pomenire a unei cărți și câteva cuvinte bine spuse, te poate convinge s-o citești!

Deși aici pe website am început mai multe serii de articole, fără a le încheia, mai pornesc una, dedicată acestei personalități și operei sale: scriitorul și filosoful Michel de Montaigne, născut în 28 februarie 1533 la Château de Montaigne, lângă Bordeaux, decedat în 23 septembrie 1592, în același castel natal.

Lectura celor trei volume urmează, dar pentru înțelegerea unor texte la care autorul a lucrat zeci de ani, poate că e necesară înțelegerea contextului istoric și social în care și-a dus viața, un context care, bănuiesc, nu avea cum să nu-i influențeze gândirea

Renașterea

Începând cu secolul XIV, în Europa, au (re)devenit cunoscute surse literare ale antichității clasice. Iar mișcarea culturală începută odată cu operele lui Petrarca a reverberat în mai toate domeniile artei, mai ales în pictură. Desigur, la acea vreme nu i s-a spus „Renaștere”, termenul ca atare fiind folosit abia la început de secol XIX, de către istoricul francez Jules Michelet. Ulterior, Renașterea a fost încadrată ca perioada scursă între viețile a doi mari pictori: Giotto și Michelangelo.

Umaniștii Renașterii s-au apucat să scotocească prin bibliotecile mânăstirilor europene după texte literare, istorice și oratorice latine ale Antichității. În plus, Căderea Constantinopolului din 1453 a dus la un anume exod al savanților greci ce s-au refugiat, aducând cu ei prețioase manuscrise în limba greacă.

Practic, Renașterea începe în Italia sfârșitului de secol XIV, se răspândește treptat pe teritoriile continentului european, sfârșind în Anglia începutului de secol XVII. Având prime manifestări artistice în Florența, se știe acum că utilizarea termenului „Renaștere” în epocă îi aparține artistului și istoricului de artă Giorgio Vasari.

Nu e locul și cazul detalierii epocii renascentiste în Europa. Să rămânem doar cu ideea unei perioade definite de schimbări în mai toate domeniile vieții, inclusiv de Natură politică și religioasă.

Franța secolului XVI

Momente istorice:

Contextul politic și religios al vremurilor

Montaigne s-a născut în 1533, în timpul domniei lui Francisc I (1515–1547), dar nu a început să-și scrie Eseurile decât după „retragerea” la moșia sa, în 1571, ca om matur. Franța părea atunci o țară foarte diferită de zilele amețitoare ale lui Francisc I. În cea mai mare parte a celei de a doua jumătăți a secolului al XVI-lea, și mai ales în sud-vestul Franței, a fost o „stare tulburată și deprimantă”, așa cum remarca însuși Montaigne. Mulți factori au contribuit la această percepție, cel mai evident fiind acela dat de războaiele religioase (1562–1598), purtate cu intermitență, cu intensități diferite și cu extindere geografică diferită. Totuși, conflictul religios dintre hughenoți și catolici a fost doar unul dintre factorii ce au inoculat un sentiment de fragilitate și contingență în societatea franceză. Secolul XVI a fost și martorul unui set remarcabil de schimbări politice și religioase, alimentate de o expansiune economică timpurie, ce a produs o mobilitate socială excepțională la nivelurile superioare. De altfel, Montaigne însuși a beneficiat de această oportunitate de deplasare. Pe plan politic, conflictul religios a permis o critică și o apărare corespunzătoare a monarhiei care, cel puțin teoretic, a devenit un garant al ordinii într-o societate zbuciumată. funcțiile politice ale lui Montaigne ca magistrat, sau ca primar al Bordeaux-ului pentru două mandate succesive (1581–1585) și administrator al domeniului său, precum și implicarea sa în încercările de mediere între facțiunile aflate în conflict, ca și în misiunile diplomatice la cel mai înalt nivel, l-au expus atât la consecințele locale ale conflictului, cât și la problemele relevante pentru conducerea unui stat.

Conflictul religios și repercusiunile sale politice

Războaiele religioase din Franța au avut rădăcini în mișcarea de reformă religioasă răspândită în Europa la începutul secolului al XVI-lea. Inițial, versiunea franceză a conflictului a încurajat reforma Bisericii Catolice, subliniind învățăturile nealterate ale Noului Testament și prin proclamarea mântuirii prin credință. Impulsul acestei mișcări de reformă a fost oferit de noua disponibilitate a unei traduceri în limba franceză a Noului Testament din 1523, de predicare și de studiu laic al Bibliei, de simpatia, cel puțin inițială a regelui Francisc I, la care s-a adăugat și sprijinul durabil al surorii sale, Margareta de Navara. Dar virulența textelor lui Martin Luther împotriva Bisericii Romano-Catolice, disponibile în Franța începând cu 1519, a dus la condamnarea acestor texte în 1521, la Facultatea de Teologie a Universității din Paris. acțiunile imprudente ale predicatorilor reformiști, o încercare de a răspândi învățăturile anti-catolice prin afișe publice în orașele franceze, au înăsprit politica regală față de mișcarea de reformă timpurie. Cu toate acestea, semințele fuseseră semănate. În anii următori, combinația dintre un spirit de reformă mai radical, stimulat de publicațiile lui Jean Calvin (1509–1564), și ajutat politic de sprijinul unor nobili francezi, a arătat clar că reformatorii nu doreau pur și simplu să amelioreze cutare sau cutare practică a Bisericii Catolice. Pozițiile lor doctrinare erau drastic opuse tradiției ecleziastice: ei credeau în prioritatea absolută a harului lui Dumnezeu față de faptele bune ale omului, predestinarea aleșilor și chiar dezaprobarea preoției blestemate (altfel spus, toți creștinii au statut egal în fața lui Dumnezeu, în raport cu practicarea credinței lor) și modificarea credinței catolice asupra Euharistiei, prin care pâinea este transformată în trupul spiritual – nu cel fizic – al lui Hristos nu prin formula consacrată, ci prin harul unic al lui Dumnezeu în momentul comuniunii cu credincioșii. Calvin, în mare parte din avanpostul său din Geneva, a reușit să organizeze și un partid politic care a funcționat în Franța și a oferit o structură a „protestanților” francezi. După 1560, ei au ajuns să fie numiți „hughenoți”, nume ce desemna confederații ce-au jurat o alianță, inițial pentru a apăra orașul Geneva împotriva ducelui de Savoia.

Deși conflictele violente din a doua jumătate a secolului al XVI-lea au fost motivate în primul rând de diferențele de credință religioasă, aspectele lor militare au fost adesea mai complicate, întrucât aranjamentele clientelare și „prieteniile” dintre familiile nobiliare excedau diferențele confesionale. Așa de exemplu, în timpul bătăliei de la Coutras, alături de hughenoții Henric de Navara și Henri de Condé se găsesc și nobili catolici. Însuși Montaigne, rămas catolic, a luptat în armata lui Henric de Navara. Astfel, deși trupele s-ar fi putut crede că apără în primul rând credința, de fapt războaiele au ajuns să fie atât civile, cât și religioase. Sprijinul străin (din Anglia, Provinciile Unite, Spania și prinții protestanți germani) a crescut amploarea violenței și a suferinței populațiilor locale, care au fost expuse la jefuiri și devastări de către soldații străini.

Un alt factor de complicare a fost eterogenitatea lagărului catolic. Încă de la începutul domniei lui Carol al IX-lea (1561-1574), anumiți catolici au fost îngroziți de iconoclasmul protestanților, de profanarea euharistiei și de ridiculizarea ritualurilor catolice. Au început să formeze asociații (ligi) în apărarea credinței catolice. Cea mai importantă dintre acestea a fost creată în 1584 de familia Guise, care, în plus, a format o alianță cu spaniolii pentru a se asigura că succesiunea regală nu va ajunge niciodată pe mâna unui hughenot. Liderul hughenoților Henric de Navara (cel devenit ulterior Henric al IV-lea), conform interpretărilor legii salice a primogeniturii masculine, a fost următorul în ordinea de succesiune la tron după Henric al III-lea (1574–1589), care, ca și frații săi, a rămas fără descendenți masculini. Paralel cu această ligă „aristocratică” a existat una populară, fondată la Paris în același an, care era mai radicală și mai strict religioasă. Nemulțumirea Ligii pariziene față de concesiile regale către hughenoți și admirația lor pentru Henric de Guise au dus la o revoltă deschisă împotriva regelui, revoltă ce s-a lăsat cu baricade pe străzile Parisului, forțându-l pe regele să negocieze libertatea trupelor pe care le trimisese pentru a pacifica orașul. Acest act de trădare a provocat, la rândul său, răzbunarea lui Henric al III-lea, care a ordonat uciderea ducelui de Guise și a fratelui său în decembrie același an. Asasinarea ulterioară a lui Henric al III-lea, în august 1589, de către călugărul dominican Jacques Clément, a fost considerată de Ligă drept un act al lui Dumnezeu.

Chiar dacă ligile catolice au reprezentat cea mai gravă provocare pentru autoritatea regală, în afara hughenoților înșiși, conflictele au dus și la apariția altor facțiuni politice, în special nemulțumiții, care erau aristocrați literalmente „dezamăgiți” de lipsa de respect a monarhiei pentru pozițiile și serviciile lor și a „vechilor legilor ale Franței”. Erau un grup slab conectat, condus de François d’Alençon, Henri de Condée și alți nobili importanți, ce-au încheiat o alianță temporară cu hughenoții în timpul celui de-al cincilea război religios din anii 1574-1576. Dar monarhia zbuciumată și-a găsit apărători după 1568 și din ce în ce mai mult în ultimele decenii de conflict, care au preferat pacea în locul eradicării hughenoților. Sub denumirea de Politiques (care semnifica pe cineva dispus să-și încalce principiile), ei erau un grup de catolici moderați, unii foarte educați și adesea de origine burgheză, care s-au bucurat inițial de protecția Caterinei de’ Medici.

Potrivit gânditorilor Politique, doar o monarhie puternică putea asigura ordinea în acele vremuri tulburi. În acele decenii a apărut ceea ce a fost numit mai târziu teoria politică absolutistă: teoreticienii secolului al XVI-lea folosesc termenul „monarhie absolută”. Pe de altă parte, gânditorii politici care s-au opus guvernării nestăpânite de către o singură persoană credeau în suveranitatea poporului, organizat și reprezentat de adunări. Ei credeau că oamenii ar trebui să decidă asupra războiului și păcii și să dețină puterea de a legifera. Poporul și-a delegat puterea regelui și, în cazul în care regele nu și-a ținut promisiunile (de a respecta viețile, posesiunile și libertățile supușilor săi și de a apăra legile și obiceiurile tradiționale ale tărâmului), poporul avea dreptul de a rezista și, în cazuri extreme, de a-l ucide pe regele tiranic.

Violență și masacre

Chiar dacă erau sporadice, războaiele religioase au fost înainte de toate o experiență incredibil de sfâșietoare. Intensitatea violenței se reflectă în literatura și istoriografia epocii. Râurile Franței sunt descrise ca fiind sufocate de cadavre mutilate. Foametea provocată de asediul Sancerre (1573), a cărui populație a fost redusă prin acte de canibalism. S-au purtat polemici fanatice de ambele părți. Descrierile și imaginile masacrelor s-au răspândit prin noul mediu de tipar, în literatura de pamflete și gravuri în lemn. Paralel cu violența provocată de conflictul religios, Franța în secolele al XVI-lea și al XVII-lea a asistat la o creștere marcantă a persecuției vrăjitoarelor, generând literatură despre identificarea și pedepsirea lor și cazuri de isterie în masă.


În mod normal, episodul următor al seriei ar trebui să includă o cronologie a vieții lui Michel de Montaigne

N-ai vrea să faci o mică donație

N-ai vrea să faci o mică donație?
O mică donație ar încuraja îmbogățirea continuă a conținutului! 😉

Deplasare prin serieMichel de Montaigne – Eseuri – Prefața (1) >>

Descoperă mai multe la Deep Design

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

MIHAI Sandu

După decenii de concentrare pe domeniul tehnic, a venit vremea întoarcerii la mai vechea pasiune a lecturii. Calitatea de cititor nu trebuie validată de nici un fel de autoritate! ;)
::Deși mai am puțină vreme, am mult timp!::

Mai multe de la autor

Marea conversație (13) – Buddha: Viziunea corectă

Marea conversație (13) – Buddha: Viziunea corectă

Precizare utilă

Precizare utilă

0 0 voturi
Evaluare articol

Lăsați un comentariu

0 Comentarii
Feedback-uri inline
Vedeți toate comentariile

Comentarii recente

    Canalul meu