1590
În 18 ianuarie, Montaigne îi răspunde regelui printr-o scrisoare ce include un patetic îndemn la toleranță: „Aștept ca vara ce va să vină să-mi aducă nu atât roade din care să mă înfrupt, cât roadele liniștii noastre a tuturor; fie ca ea să treacă peste acțiunile voastre ducându-le la aceeași izbândă și spulberând, ca și cele dinainte, marile făgăduieli cu care vrăjmașii voștri ațâță voința oamenilor lor. Înclinațiile mulțimii sunt aidoma valurilor: odată puse în mișcare în favoarea voastră, urmează tot așa de la sine până la capăt. Aș fi dorit nespus ca foloasele anume dobândite de soldații armatei voastre, ca și nevoia de-a le oferi o mulțumire, să nu fi pus capăt, mai cu seamă în acest însemnat oraș, nobilului îndemn de a-i trata, în faptul biruinței, pe supușii voștri răzvrătiți cu mai multă îngăduință decât îi tratează chiar ocrotitorii lor; fie deci ca, deosebindu-vă de oamenii cu reputații uzurpate și trecătoare, să le arătați că sunt deopotrivă supușii voștri, acordându-le o ocrotire părintească și cu-adevărat vrednică de un rege. În cârmuirea unor treburi precum cele ce vă stau înainte, oamenii sunt siliți să recurgă la căi neobișnuite. Și totuși, s-a văzut întotdeauna că acolo unde, din pricina întinderii și dificultății lor, cuceririle nu se pot face pe calea armelor și a forței, ele sunt aduse la îndeplinire prin îngăduință și mărinimie, desăvârșite mijloace de a-i ademeni pe oameni pe drumul drept și legitim. Dacă de aici decurg strășnicii și pedepse, ele trebuie amânate până după dobândirea biruinței. Un mare cuceritor din vechime se mândrește că le-a dat dușmanilor tot atâtea prilejuri de a-l iubi ca și prietenilor. Iar aici, privind la simțământul pe care-l au orașele voastre nesupuse vouă când pun în cumpănă asprul tratament ce li s-a aplicat cu cel aplica orașelor aflate sub oblăduirea voastră, vedem de pe-acum un semn de bun augur. Dorindu-i Maiestății Voastre o fericire mai aievea și mai puțin supusă întorsăturilor soartei, și dorindu-i să fie iubită mai degrabă decât temută de supuși, precum și să ia aminte la strânsa legătură dintre binele său și al lor, mă bucur la gândul că aceeași înaintare către biruință o poartă deopotrivă și către condiții mai blânde de pace!” În iulie, Henric IV îl invită din nou să i se alăture. În răspunsul său din septembrie, Montaigne îi spune că e bolnav, dar că plănuiește să vină la Paris în viitorul apropiat. La Ferrara, apare prima traducere parțială în italiană a Eseurilor.