Nimic de care să-ți fie teamă, doar frica de sine

Publicat la Publicat în MIHAI Sandu Niciun comentariu Tagged with
Acest articol e numărul 70 din totalul de 244 articole ale seriei Stoicism zilnic

Stoicism zilnic

Hits: 2

9 septembrie

„Dar nu există niciun motiv pentru a trăi și nici o limită pentru mizeriile noastre, dacă ne lăsăm dominați de propriile temeri.”

~ Seneca – Scrisori morale, 13.12b

În primele zile ale ceea ce avea să devină cunoscută sub numele de Marea Depresiune, un nou președinte pe nume Franklin Delano Roosevelt a depus jurământul și a ținut primul său discurs inaugural. Ca ultim președinte care a ocupat funcția înainte de a fi ratificat cel de-Al Douăzecilea Amendament al Constituției SUA, FDR nu a putut să preia funcția decât în ​​martie – ceea ce înseamnă că țara a rămas fără o conducere puternică luni de zile. Panica era în aer, băncile eșuau și oamenii erau speriați.

Probabil că ați auzit sloganul „nimic de temut, doar frica în sine” pe care FDR a susținut-o în acel faimos discurs, dar fraza completă merită citită, deoarece se aplică multor lucruri dificile cu care ne confruntăm în viață:

„Permiteți-mi să vă afirm ferm convingerea că singurul lucru de care trebuie să ne temem este frica însăși – teroare fără nume, nerezonabilă, nejustificată, care paralizează eforturile necesare pentru a transforma retragerea în progres”.

Stoicii știau că frica era de temut din cauza nenorocirilor pe care le creează. Lucrurile de care ne temem sunt palide în comparație cu daunele pe care ni le facem noi înșine și celorlalți atunci când ne luptăm neîncrezători pentru a le evita. O criză economică este rea; o panică este și mai rea. O situație dificilă nu este ajutată de teroare – doar îngreunează lucrurile. Și de aceea trebuie să ne împotrivim ei și să o respingem, dacă dorim să întoarcem această situație.

Deplasare prin serie<< Nu te lăsa păcălit de întâmplarePregătește-te în zilele însorite >>

Distribuiți, vă rog:

Share on PinterestShare on LinkedInShare on WhatsAppShare on Reddit
Despre

Eh, cum trecut-au anii... După ce în 1984 am absolvit IPG-ul din Ploiești, următorii patru ani am trecut prin Șantierele de foraj ale Schelei de Foraj Tg. Ocna, din zona Matca-Buciumeni a județului Galați. Apoi, anul 1988 mi-a adus (cu eforturi) un transfer la Mediaș, ca proiectant de foraj al sondelor, în cadrul a ceea ce se numea atunci “Centrul de Cercetare și Proiectare”, care ținea pe vremea aceea de Institutul de la Câmpina. Apoi, lucrurile au luat altă turnură, după anii ‘90, când centrul a trecut sub tutela Romgaz-ului... Ulterior, activitatea de proiectare foraj și ingineria de zăcământ a rămas la Romgaz, iar activitatea de proiectare conducte și altele a trecut la Transgaz. Iar eu am rămas devotat activității de proiectare a forajului sondelor, activitate care iată, cel puțin formal, se apropie de final... Dar pentru că forajul sondelor este un domeniu pasionant, și pentru că scopul unui om în viață ar trebui să fie acela de a evita plictiseala, cred că voi mai rămâne un pic în acest domeniu. Chiar cred că aș avea câte ceva de transmis celor ce vin din urmă... Și pentru că în ultima perioadă am descoperit validitatea filosofiei stoice, nu voi evita subiecte asociate. Ca să nu mai vorbim de faptul că printre alte subiecte pe care le consider de interes se numără evenimentele de tip „lebădă neagră” (cu probabilitate mică de apariție, dar cu impact major), sau problematica automatelor celulare...

Lasă un comentariu