Despre datorie și circumstanțe

Nu arde lumânarea la ambele capete

Acest articol e numărul 177 din totalul de 203 articole ale seriei Stoicism zilnic

Hits: 0

25 decembrie

„Mintea trebuie să se relaxeze – va deveni mai bună și mai ascuțită după o pauză bună. Așa cum câmpurile bogate nu trebuie forțate – pentru că își vor pierde rapid fertilitatea dacă nu li se va face niciodată o pauză – tot așa munca constantă la nicovală va sparge forța minții. Dar își recapătă puterile dacă este eliberată și relaxată pentru un timp. Munca constantă dă naștere unui anumit fel lâncezeală și slăbiciune în sufletul rațional.”

~ Seneca – Pentru o minte liniștită, 17.5

Nu pot fi citiți Marcus Aurelius și Seneca fără a fi uimit de diferența dintre aceste două personalități radical diferite. Fiecare avea punctele sale forte și slăbiciunile lui. Cui ai fi înclinat să-i încredințezi imensa responsabilitate a unui imperiu? Probabil lui Marcus. Dar cine ai prefera să fii tu ca persoană? Probabil Seneca.

Unul dintre motive este că Seneca pare să fi avut ceea ce acum ne-am referi ca echilibru între muncă și viață. În timp ce Marcus poate citi ca și cum ar fi căzut și obosit, Seneca se simte întotdeauna energic, proaspăt, robust. Filosofia lui de odihnă și relaxare — amestecată cu studiul său riguros și cu alte ritualuri stoice — probabil că a avut mult de-a face cu asta.

Mintea este un mușchi și, ca și restul, poate fi încordată, suprasolicitată, chiar rănită. Sănătatea noastră fizică este, de asemenea, uzată de angajamentul excesiv, lipsa de odihnă și obiceiurile proaste. Îți amintești povestea despre John Henry – omul care a provocat mașina? A murit de epuizare la final. Nu uita asta.

Astăzi, s-ar putea să te confrunți cu lucruri care îți pun la încercare răbdarea, care necesită o concentrare sau claritate considerabilă sau care necesită descoperiri creative. Viața este o cale lungă – va însemna multe astfel de momente. Crezi că le poți descurca dacă ai ars lumânarea la ambele capete? Dacă ți-ai abuzat și ți-ai suprasolicitat corpul?

Deplasare prin serie<< Fără sens… ca un vin finViața e lungă dacă știi cum s-o folosești >>

Eh, cum trecut-au anii... După ce în 1984 am absolvit IPG-ul din Ploiești, următorii patru ani am trecut prin Șantierele de foraj ale Schelei de Foraj Tg. Ocna, din zona Matca-Buciumeni a județului Galați. Apoi, anul 1988 mi-a adus (cu eforturi) un transfer la Mediaș, ca proiectant de foraj al sondelor, în cadrul a ceea ce se numea atunci “Centrul de Cercetare și Proiectare”, care ținea pe vremea aceea de Institutul de la Câmpina. Apoi, lucrurile au luat altă turnură, după anii ‘90, când centrul a trecut sub tutela Romgaz-ului... Ulterior, activitatea de proiectare foraj și ingineria de zăcământ a rămas la Romgaz, iar activitatea de proiectare conducte și altele a trecut la Transgaz. Iar eu am rămas devotat activității de proiectare a forajului sondelor, activitate care iată, cel puțin formal, se apropie de final... Dar pentru că forajul sondelor este un domeniu pasionant, și pentru că scopul unui om în viață ar trebui să fie acela de a evita plictiseala, cred că voi mai rămâne un pic în acest domeniu. Chiar cred că aș avea câte ceva de transmis celor ce vin din urmă... Și pentru că în ultima perioadă am descoperit validitatea filosofiei stoice, nu voi evita subiecte asociate. Ca să nu mai vorbim de faptul că printre alte subiecte pe care le consider de interes se numără evenimentele de tip „lebădă neagră” (cu probabilitate mică de apariție, dar cu impact major), sau problematica automatelor celulare...

Lasă un comentariu