Despre datorie și circumstanțe

Nu căuta conflictul

Acest articol e numărul [part not set] din totalul de 244 articole ale seriei Stoicism zilnic

Hits: 7

6 februarie

„Nu sunt de acord cu cei care se aruncă cu capul înainte în mijlocul potopului și care, acceptând o viață zbuciumată, se luptă zilnic cu elan cu împrejurări dificile. Persoana înțeleaptă va îndura asta, dar nu o va alege – alegând să fie, mai degrabă în pace, decât în ​​război.”

~ Seneca – Scrisori morale, 28.7

A devenit un clișeu citarea discursului „Omul în arenă” al lui Theodore Roosevelt, care îl ridică pe „cel a cărui față este pătată de praf, sudoare și sânge; care se străduiește cu viteză…” comparativ cu criticul care stă pe margine. Roosevelt a ținut acel discurs la scurt timp după ce și-a părăsit mandatul, la apogeul popularității sale. În câțiva ani, avea să alerge împotriva fostului său protejat în încercarea de a relua Casa Albă, pierzând grav și fiind aproape asasinat în acest proces. De asemenea, aproape că ar muri explorând un râu din Amazon, ar ucide mii de animale în safari-uri africane și apoi l-ar implora pe Woodrow Wilson să-i permită să se înroleze în Primul Război Mondial, deși avea 59 de ani. Ar face o mulțime de lucruri care par oarecum derutante în retrospectivă.

Theodore Roosevelt a fost un om cu adevărat grozav. Dar a fost condus și de o constrângere, o dependență de muncă și activitate care aparent era fără sfârșit. Mulți dintre noi împărtășim această suferință – fiind mânați de ceva ce nu putem controla. Ne este frică să stăm nemișcați, așa că urmărim cearta și acțiunea, ca o distragere a atenției. Alegem să fim în război – în unele cazuri, la propriu – când pacea este de fapt alegerea mai onorabilă și mai potrivită.

Da, omul din arenă este admirabil. La fel ca soldatul și politicianul și femeia de afaceri și toate celelalte ocupații. Dar, și acesta este un mare dar, numai dacă suntem în arenă din motivele corecte.

Deplasare prin serie

Eh, cum trecut-au anii... După ce în 1984 am absolvit IPG-ul din Ploiești, următorii patru ani am trecut prin Șantierele de foraj ale Schelei de Foraj Tg. Ocna, din zona Matca-Buciumeni a județului Galați. Apoi, anul 1988 mi-a adus (cu eforturi) un transfer la Mediaș, ca proiectant de foraj al sondelor, în cadrul a ceea ce se numea atunci “Centrul de Cercetare și Proiectare”, care ținea pe vremea aceea de Institutul de la Câmpina. Apoi, lucrurile au luat altă turnură, după anii ‘90, când centrul a trecut sub tutela Romgaz-ului... Ulterior, activitatea de proiectare foraj și ingineria de zăcământ a rămas la Romgaz, iar activitatea de proiectare conducte și altele a trecut la Transgaz. Iar eu am rămas devotat activității de proiectare a forajului sondelor, activitate care iată, cel puțin formal, se apropie de final... Dar pentru că forajul sondelor este un domeniu pasionant, și pentru că scopul unui om în viață ar trebui să fie acela de a evita plictiseala, cred că voi mai rămâne un pic în acest domeniu. Chiar cred că aș avea câte ceva de transmis celor ce vin din urmă... Și pentru că în ultima perioadă am descoperit validitatea filosofiei stoice, nu voi evita subiecte asociate. Ca să nu mai vorbim de faptul că printre alte subiecte pe care le consider de interes se numără evenimentele de tip „lebădă neagră” (cu probabilitate mică de apariție, dar cu impact major), sau problematica automatelor celulare...

Lasă un comentariu