Hits: 7

6 februarie

„Nu sunt de acord cu cei care se aruncă cu capul înainte în mijlocul potopului și care, acceptând o viață zbuciumată, se luptă zilnic cu elan cu împrejurări dificile. Persoana înțeleaptă va îndura asta, dar nu o va alege – alegând să fie, mai degrabă în pace, decât în ​​război.”

~ Seneca – Scrisori morale, 28.7

A devenit un clișeu citarea discursului „Omul în arenă” al lui Theodore Roosevelt, care îl ridică pe „cel a cărui față este pătată de praf, sudoare și sânge; care se străduiește cu viteză…” comparativ cu criticul care stă pe margine. Roosevelt a ținut acel discurs la scurt timp după ce și-a părăsit mandatul, la apogeul popularității sale. În câțiva ani, avea să alerge împotriva fostului său protejat în încercarea de a relua Casa Albă, pierzând grav și fiind aproape asasinat în acest proces. De asemenea, aproape că ar muri explorând un râu din Amazon, ar ucide mii de animale în safari-uri africane și apoi l-ar implora pe Woodrow Wilson să-i permită să se înroleze în Primul Război Mondial, deși avea 59 de ani. Ar face o mulțime de lucruri care par oarecum derutante în retrospectivă.

Theodore Roosevelt a fost un om cu adevărat grozav. Dar a fost condus și de o constrângere, o dependență de muncă și activitate care aparent era fără sfârșit. Mulți dintre noi împărtășim această suferință – fiind mânați de ceva ce nu putem controla. Ne este frică să stăm nemișcați, așa că urmărim cearta și acțiunea, ca o distragere a atenției. Alegem să fim în război – în unele cazuri, la propriu – când pacea este de fapt alegerea mai onorabilă și mai potrivită.

Da, omul din arenă este admirabil. La fel ca soldatul și politicianul și femeia de afaceri și toate celelalte ocupații. Dar, și acesta este un mare dar, numai dacă suntem în arenă din motivele corecte.