Nu-i abandona pe alții… sau pe tine însuți

Acest articol e numărul [part not set] din totalul de 244 articole ale seriei Stoicism zilnic

Hits: 0

17 iulie

„Cei care îţi stau în cale în timp ce înaintezi conform dreptei raţiuni, după cum nu vor putea să te abată de la o activitate sănătoasă, tot aşa să nu te facă să pierzi din bunăvoinţa faţă de ei. Dar păzeşte-te deopotrivă în aceste două cazuri, nu numai pentru a te menţine ferm în judecată şi în acţiune, ci chiar pentru a-ţi păstra bunătatea faţă de aceia care încearcă să-ţi pună piedici sau alte dificultăţi. Căci ar fi o slăbiciune să-i tratezi cu asprime, după cum tot o slăbiciune ar fi să renunţi la acţiuni sau să cedezi fiindcă ai fost cuprins de panică. De fapt, ambii sunt dezertori, atât cel care tremură de frică, cât şi cel care se arată ostil şi străin de cel care prin natură îi este părinte şi prieten.”

~ Marcus Aurelius – Meditații, 11.9

Pe măsură ce începem să facem progrese în viața noastră, ne vom lovi de limitările oamenilor din jurul nostru. Este ca o dietă. Când toată lumea mănâncă nesănătos, există un fel de aliniere naturală. Dar dacă o persoană începe să mănânce sănătos, brusc există agende opuse. Acum, apare o dispută despre unde să mergi la cină.

Așa cum nu trebuie să-ți abandonezi noua cale doar pentru că alte persoane ar putea avea o problemă cu asta, nu trebuie să-i abandonezi nici pe ceilalți. Nu-i exclude. Nu te enerva și nu te lupta cu ei. La urma urmei, sunt în același loc în care erai tu însuți cu ceva timp în urmă…

Deplasare prin serie

Eh, cum trecut-au anii... După ce în 1984 am absolvit IPG-ul din Ploiești, următorii patru ani am trecut prin Șantierele de foraj ale Schelei de Foraj Tg. Ocna, din zona Matca-Buciumeni a județului Galați. Apoi, anul 1988 mi-a adus (cu eforturi) un transfer la Mediaș, ca proiectant de foraj al sondelor, în cadrul a ceea ce se numea atunci “Centrul de Cercetare și Proiectare”, care ținea pe vremea aceea de Institutul de la Câmpina. Apoi, lucrurile au luat altă turnură, după anii ‘90, când centrul a trecut sub tutela Romgaz-ului... Ulterior, activitatea de proiectare foraj și ingineria de zăcământ a rămas la Romgaz, iar activitatea de proiectare conducte și altele a trecut la Transgaz. Iar eu am rămas devotat activității de proiectare a forajului sondelor, activitate care iată, cel puțin formal, se apropie de final... Dar pentru că forajul sondelor este un domeniu pasionant, și pentru că scopul unui om în viață ar trebui să fie acela de a evita plictiseala, cred că voi mai rămâne un pic în acest domeniu. Chiar cred că aș avea câte ceva de transmis celor ce vin din urmă... Și pentru că în ultima perioadă am descoperit validitatea filosofiei stoice, nu voi evita subiecte asociate. Ca să nu mai vorbim de faptul că printre alte subiecte pe care le consider de interes se numără evenimentele de tip „lebădă neagră” (cu probabilitate mică de apariție, dar cu impact major), sau problematica automatelor celulare...

Lasă un comentariu