Hits: 5

În 41 d.Hr., Seneca a fost exilat din Roma în Corsica – pentru ce anume, nu suntem siguri, dar zvonurile spun că ar fi avut o aventură cu sora împăratului. La scurt timp după aceea, i-a trimis o scrisoare mamei sale căutând să o liniștească și să o consoleze în durerea ei. Dar, în multe privințe, trebuie să fi vorbit și cu sine însuși – certându-se puțin pentru această întorsătură neașteptată pe care o lua destul de greu.

El reușise să obțină într-o oarecare măsură succes politic și social. Poate să fi căutat câteva plăceri carnale. Acum, el și familia sa se confruntau cu consecințele – așa cum trebuie să suportăm cu toții pentru comportamentul nostru și pentru riscurile pe care ni le asumăm.

Cum ar răspunde? Cum s-ar descurca? Ei bine, cel puțin, instinctele sale îl făceau s-o mângâie pe mama sa în loc să-și plângă pur și simplu de mila propriei suferințe. Deși alte câteva scrisori arată că Seneca a implorat și a făcut lobby pentru întoarcerea sa la Roma și la putere (o cerere acceptată în cele din urmă), el pare să fi suportat destul de bine durerea și rușinea exilului. Filosofia pe care o studiase de mult l-a pregătit pentru acest tip de adversitate și i-a dat hotărârea și răbdarea de care avea nevoie pentru a rezista. Când și-a găsit averea restaurată la întoarcere, filosofia l-a împiedicat să o ia ca pe un lucru de la sine înțeles, sau să devină dependent de ea. A fost bine, pentru că averea i-a rezervat o altă întorsătură. Când noul împărat și-a îndreptat mânia asupra lui Seneca, era pregătit, filosofia ajutându-l la asta.