Despre datorie și circumstanțe

Onestitatea ca naturalețe a noastră

Acest articol e numărul 102 din totalul de 244 articole ale seriei Stoicism zilnic

Visits: 1

11 octombrie

„Cât de putred şi de fals este cel ce spune: „Eu am ales să mă port faţă de tine în mod deschis.“ Ce faci, omule? Nu trebuie să o spui dinainte, se va vedea de la sine. Această vorbă trebuie să fie scrisă pe fruntea ta: repede glasul răsună în acest fel,repede ceva se arată ochilor, aşa cum persoana iubită înţelege repede totul din privirea iubiţilor. Într-un cuvânt, persoana sinceră şi bună trebuie să fie ca unul care pute a ţap, încât cineva aflat în apropiere, în momentul în care vine spre el,vrea nu vrea, îl simte.”

~ Marcus Aurelius – Meditații, 11.15

Cu toții am mai folosit astfel de fraze. „Voi fi direct cu tine aici…” „Voi fi sincer…” „Fără lipsă de respect, dar…” Expresii goale sau nu, ele determină întrebarea: Dacă trebuie să-ți prefațezi remarcile cu indicatori de onestitate sau sinceritate, ce spune asta despre tot ce spui? Dacă spui că ești sincer acum, înseamnă că de obicei nu ești?

Ce se întâmplă dacă, în schimb, ai fi cultivat o viață și o reputație în care onestitatea să fie bancabilă la fel ca o bancnotă de la Trezorerie, la fel de emfatică și explicită ca un contract, la fel de permanentă ca un tatuaj? Nu numai că te va scuti de nevoia de a folosi asigurările în care trebuie să se angajeze alți oameni mai puțin scrupuloși, ci te va face o persoană mai bună.

Deplasare prin serie<< Respect și justițieMereu iubirea >>

Lasă un comentariu

 
Scroll to Top