Oracole

Oracolele erau luate foarte în serios de greci, mai ales cele emise de preoteasa lui Apollo de la Delfi, deși nu aveau întotdeauna o formă ușor de înțeles. Istoricul Herodot citează câteva oracole delfice despre care spune că mai târziu aveau să fie considerate profeții exacte cu privire la triumful și căderea grecilor și perșilor.

Oracolul privitor la Milet spunea astfel:

Atunci și tu, Milet, făcătorul atâtor fapte rele,
Și tu vei deveni un ospăț și o răsplată de preț pentru mulți,
Soțiile tale vor scălda picioarele multor bărbați cu păr lung;
Și templul meu de la Didyma va fi îngrijit de alții.

Este limpede că oracolul este un avertisment cu privire la pieirea iminentă a Miletului. Descrierea Miletului drept „făcătorul atâtor fapte rele” arată că exista o prejudecată larg răspândită în rândul celor din Grecia continentală împotriva acestei cetăți bogate și puternice. Herodot explică faptul că această profeție se referă la capturarea și incendierea Miletului de către perși, care aveau păr și bărbi lungi. Ei au ucis majoritatea bărbaților și au luat femeile și copiii în sclavie. Didyma era sanctuarul lui Apollo pe teritoriul Miletului, care adăpostea și un oracol. Acesta a fost prădat și incendiat de perși.

Darius, marele rege

Regele persan Darius a fost un uzurpator care a ajuns pe tron în urma unei lovituri de stat și a asasinării regelui legitim. Totuși, în versiunea oficială asupra evenimentelor, gravată pe un perete înalt de stâncă în Behistun, în nordul Iranului, lângă drumul regal dintre Ectabana și Babilon, el afirmă că este succesorul legitim al lui Cambise și că domnia lui a fost consfințită de Ahura Mazda, zeul ocrotitor al conducătorilor ahemenizi. Următoarele citate din inscripție arată cum voia Darius să fie amintit de posteritate și cum privea imperiul peste care domnea.

Eu sunt Darius Marele Rege, regele regilor, regele Persiei, rege peste toate pământurile (…) Așa spune Darius Regele: neamul meu a avut opt regi, iar eu sunt al nouălea rege în succesiunea neamului meu. Așa spune Darius Regele: sunt rege prin harul lui Ahura Mazda. Ahura Mazda mi-a dat titlul de rege. Următoarele ținuturi sunt ale mele. Eu sunt regele lor prin harul lui Ahura Mazda: Persia, Elam, Babilonia, Asiria, Arabia, Egipt, popoarele de pe mare (Fenicia), Lidia, Ionia, Media, Armenia, Cappadocia, Parția, Drangiana, Aria, Arachosia și Makan, 23 de ținuturi cu totul (…) Așa spune Darius Regele: în aceste ținuturi am avut grijă de oricine era loial și i-am pedepsit aspru pe toți cei lipsiți de credință. Prin harul lui Ahura Mazda aceste ținuturi s-au supus domniei mele. Tot ce le-am spus să săvârșească a fost săvârșit (…).

Inscripția a fost scrisă în trei limbi: elamită, lingua franca în majoritatea imperiului, akkadiană, limba regilor din Babilon și persana veche, limba oficială a regilor persani. Deoarece această limbă nu mai fusese scrisă până atunci, a trebuit să fie inventat un nou alfabet cuneiform.

Tirteu îl descrie pe hoplitul spartan ideal

La mijlocul secolului VII î.Hr., când spartanii se luptau pentru a-i supune pe rebelii messenieni, poetul Tirteu (Tyrtaios) a compus cântece pentru a-și îndemna concetățenii să lupte cum se cuvine. În următorul fragment (versurile 21-38 din fragmentul 11), el oferă o descriere contemporană a războiului hoplit grecesc, bazat pe curajul și hotărârea infanteriștilor înarmați cu un scut mare și cu suliță.

Fiecare bărbat să stea neclintit, cu picioarele depărtate, înfruntând dușmanul și mușcându-și buzele, acoperindu-și coapsele și tibia, pieptul și umerii cu scutul său cuprinzător.
Să își agite sulița cu mâna dreaptă, creasta coifului său clătinându-se amenințător deasupra capului.
Să învețe războiul în focul bătăliei și să nu dea înapoi ca să se ferească de proiectile, ci să înainteze în rânduri strânse, folosindu-și sulița ori sabia pentru a-și doborî dușmanul.
Pune-ți picioarele în fața picioarelor dușmanilor, scut peste scut, coif contra coif, atingându-și crestele, și apoi luptă corp la corp, cu sulița ta lungă sau cu sabia în mână.
Iar voi, cei din infanteria ușoară, ascunzându-vă în spatele scuturilor, aruncați pietre cu praștia și sulițe asupra lor, sprijinindu-i cum se cuvine pe cei din infanteria grea.

În anii ce au urmat, aceste poeme trebuiau ascultate obligatoriu de armatele spartane. Titeu a oferit câteva încurajări suplimentare pentru trupele înarmate ușor, recrutate de obicei din rândul iloților sau al perioikoi. (Vezi capitolul „Portret al unui soldat”, pentru fragmente din poemele lui Tirteu.)