Despre datorie și circumstanțe

Singurul premiu

Acest articol e numărul 208 din totalul de 244 articole ale seriei Stoicism zilnic

Hits: 1

25 ianuarie

„Ce lucru rămâne de preţuit? Faptul că omul se mişcă şi se opreşte potrivit propriei constituţii, scop către care duc şi diversele practici, şi cunoștințele tehnice, cred… Şi dacă cumva cu acesta ai succes, nici un alt lucru nu-ţi vei procura pentru tine însuţi. Nu vei înceta să preţuieşti şi multe alte lucruri. Căci este inevitabil să fii invidios, gelos, bănuitor faţă de cei care ar fi în stare să-ţi răpească aceste bunuri, să unelteşti împotriva celor care sunt în posesia a ceea ce tu preţuieşti… În schimb, respectarea şi preţuirea propriului tău intelect îţi vor aduce mulţumirea, vei trăi în armonie cu oamenii şi vei fi recunoscător zeilor, ca să zic aşa: vei lăuda toate cele pe care ei le hărăzesc şi le-au rânduit.”

~ Marcus Aurelius – Meditații, 1.7.3

Warren Buffett, a cărui avere netă era de aproximativ 65 de miliarde de dolari, locuiește în aceeași casă pe care a cumpărat-o în 1958 pentru 31.500 de dolari. John Urschel, un jucător de linie pentru Baltimore Ravens, câștigă milioane, dar reușește să trăiască cu 25.000 de dolari pe an. Starul San Antonio Spurs, Kawhi Leonard, se descurca cu un Chevy Tahoe din 1997 pe care îl avea din adolescență, chiar și când avea un contract în valoare de aproximativ 94 de milioane de dolari. De ce? Nu pentru că acești bărbați sunt ieftini. Pentru că lucrurile care contează pentru ei sunt ieftine.

Nici Buffett, nici Urschel, nici Leonard nu au ajuns așa din întâmplare. Stilul lor de viață este rezultatul listei de priorități. Ei cultivă interese care sunt clar sub mijloacele lor financiare și, ca rezultat, orice venit le-ar permite libertatea de a urmări lucrurile la care țin cel mai mult. Se întâmplă doar că au devenit bogați peste orice așteptare. Acest tip de claritate – despre ceea ce iubesc cel mai mult în lume – înseamnă că se pot bucura de viața lor. Înseamnă că ar fi totuși fericiți chiar dacă piețele s-ar răsturna sau cariera lor ar fi întreruptă de o accidentare.

Cu cât ne dorim mai multe lucruri și cu cât trebuie să facem mai multe pentru a câștiga sau a obține acele realizări, cu atât ne bucurăm de fapt mai puțin de viața noastră – și cu atât suntem mai puțin liberi.

Deplasare prin serie<< Împinge pentru înțelegere aprofundatăPuterea unei mantre >>

Eh, cum trecut-au anii... După ce în 1984 am absolvit IPG-ul din Ploiești, următorii patru ani am trecut prin Șantierele de foraj ale Schelei de Foraj Tg. Ocna, din zona Matca-Buciumeni a județului Galați. Apoi, anul 1988 mi-a adus (cu eforturi) un transfer la Mediaș, ca proiectant de foraj al sondelor, în cadrul a ceea ce se numea atunci “Centrul de Cercetare și Proiectare”, care ținea pe vremea aceea de Institutul de la Câmpina. Apoi, lucrurile au luat altă turnură, după anii ‘90, când centrul a trecut sub tutela Romgaz-ului... Ulterior, activitatea de proiectare foraj și ingineria de zăcământ a rămas la Romgaz, iar activitatea de proiectare conducte și altele a trecut la Transgaz. Iar eu am rămas devotat activității de proiectare a forajului sondelor, activitate care iată, cel puțin formal, se apropie de final... Dar pentru că forajul sondelor este un domeniu pasionant, și pentru că scopul unui om în viață ar trebui să fie acela de a evita plictiseala, cred că voi mai rămâne un pic în acest domeniu. Chiar cred că aș avea câte ceva de transmis celor ce vin din urmă... Și pentru că în ultima perioadă am descoperit validitatea filosofiei stoice, nu voi evita subiecte asociate. Ca să nu mai vorbim de faptul că printre alte subiecte pe care le consider de interes se numără evenimentele de tip „lebădă neagră” (cu probabilitate mică de apariție, dar cu impact major), sau problematica automatelor celulare...

Lasă un comentariu