Sticla era deja spartă

Views: 4

Există povestea unui maestru zen care a avut o ceașcă frumoasă și prețuită. Stăpânul își repeta: „Ceașca este deja crăpată”. Sa bucurat de ceașcă. A folosit-o. Le-a arătat-o ​​vizitatorilor. Dar în mintea lui, era deja spartă. Așa că, într-o zi, când chiar s-a spart, el a spus pur și simplu: „Desigur.”

Așa gândesc și stoicii. Se presupune că există o poveste adevărată despre Epictet și o lampă. Nu și-a încuiat niciodată casa, așa că i-a fost furată lampa scumpă. Când Epictet a înlocuit-o, a înlocuit-o cu una mai ieftină, astfel încât să poată fi mai puțin atașat de ea, dacă i-ar fi fost furată din nou.

Devastarea – acel sentiment că suntem absolut zdrobiți și șocați de un eveniment – ​​este un factor pe cât de puțin probabil am considerat acel eveniment, în primul rând. Nimeni nu este distrus de faptul că iarna ninge, pentru că am acceptat (și chiar am anticipat) această întorsătură a evenimentelor. Dar întâmplările care ne surprind? S-ar putea să nu fim atât de șocați, dacă ne-am face timp să luăm în considerare posibilitatea lor.