Despre datorie și circumstanțe

Stoicul opulent

Acest articol e numărul 58 din totalul de 84 articole ale seriei Stoicism zilnic

Hits: 0

28 august

„Fondatorul universului, care ne-a atribuit legile vieții, ne-a oferit să trăim bine, dar nu în lux. Tot ce este necesar pentru bunăstarea noastră este chiar în fața noastră, în timp ce ceea ce impune luxul este adunat prin multe mizerii și anxietăți. Să folosim acest dar al naturii și să-l socotim printre cele mai mari lucruri.”

~ Seneca – Scrisori morale, 119.15b

Chiar în vremea sa, Seneca a fost criticat pentru că predica virtuțile stoice în timp ce acumula una dintre cele mai mari averi din Roma. Seneca era atât de bogat încât unii istorici speculează că împrumuturile majore pe care le-a acordat locuitorilor din ceea ce este acum Marea Britanie au cauzat ceea ce a devenit o revoltă oribil de brutală acolo. Porecla derizorie pe care i-au dat-o criticii săi a fost „Stoicul Opulent”.

Răspunsul lui Seneca la această critică este destul de simplu: ar putea avea bogăție, dar nu avea nevoie de ea. Nu era dependent de ea și nici nu era avar după ea. Și, în ciuda contului său bancar mare, nu a fost considerat a fi ceva apropiat de cei mai mari cheltuitori și vânători de plăceri ai Romei. Indiferent dacă modestia sa a fost adevărată sau nu (sau dacă a fost un pic ipocrit), aceasta e rețeta decenței traiului în societatea materialistă și orientată spre bogăție de astăzi.

Aceasta este abordarea pragmatică în locul abordării moraliste a bogăției.

Încă mai putem trăi bine fără să devenim sclavii luxului. Și nu trebuie să luăm decizii care ne obligă să continuăm să lucrăm și să lucrăm și să lucrăm și să ne îndepărtăm de studiu și contemplare pentru a obține mai mulți bani pentru a plăti lucruri de care nu avem nevoie. Nu există nicio regulă care să spună că succesul financiar trebuie să însemne că trăiești dincolo de posibilitățile tale. Amintește-ți: oamenii pot fi fericiți cu foarte puțin.

Deplasare prin serie<< Râs, sau plâns?Nu vreau nimic = Am totul >>

Eh, cum trecut-au anii... După ce în 1984 am absolvit IPG-ul din Ploiești, următorii patru ani am trecut prin Șantierele de foraj ale Schelei de Foraj Tg. Ocna, din zona Matca-Buciumeni a județului Galați. Apoi, anul 1988 mi-a adus (cu eforturi) un transfer la Mediaș, ca proiectant de foraj al sondelor, în cadrul a ceea ce se numea atunci “Centrul de Cercetare și Proiectare”, care ținea pe vremea aceea de Institutul de la Câmpina. Apoi, lucrurile au luat altă turnură, după anii ‘90, când centrul a trecut sub tutela Romgaz-ului... Ulterior, activitatea de proiectare foraj și ingineria de zăcământ a rămas la Romgaz, iar activitatea de proiectare conducte și altele a trecut la Transgaz. Iar eu am rămas devotat activității de proiectare a forajului sondelor, activitate care iată, cel puțin formal, se apropie de final... Dar pentru că forajul sondelor este un domeniu pasionant, și pentru că scopul unui om în viață ar trebui să fie acela de a evita plictiseala, cred că voi mai rămâne un pic în acest domeniu. Chiar cred că aș avea câte ceva de transmis celor ce vin din urmă... Și pentru că în ultima perioadă am descoperit validitatea filosofiei stoice, nu voi evita subiecte asociate. Ca să nu mai vorbim de faptul că printre alte subiecte pe care le consider de interes se numără evenimentele de tip „lebădă neagră” (cu probabilitate mică de apariție, dar cu impact major), sau problematica automatelor celulare...

Lasă un comentariu