citate – Sandu MIHAI

This entry is parte 13 din 13 in the series Kant

Citat 13

„Experienţa este fără îndoială primul rezultat pe care-l produce intelectul nostru, prelucrând materialul brut al senzaţiilor. Prin aceasta, însăşi ea este prima învăţătură, şi în dezvoltarea ei este atât de inepuizabilă în învăţăminte noi, încât vieţile legate succesiv ale tuturor generaţiilor viitoare nu vor duce niciodată lipsă de cunoştinţe noi care pot fi adunate pe acest teren. Totuşi ea nu este nici pe departe singurul domeniu în care se lasă restrâns intelectul nostru. Ea ne spune, ce-i drept, ce există, dar nu că trebuie să existe în mod necesar aşa şi nu altfel. Tocmai de aceea ea nu ne dă o universalitate adevărată, iar raţiunea, care e atât de avidă de astfel de cunoştinţe, este mai mult excitată de ea decât satisfăcută. Astfel de cunoştinţe universale, care au totodată caracterul necesităţii interne, trebuie să fie, independent de experienţă, clare şi certe prin ele însele; de aceea ele se numesc cunoştinţe a priori; dimpotrivă, ceea ce este obţinut numai din experienţă nu este cunoscut, cum se spune, decât a posteriori sau empiric.”
Immanuel Kant :: Critica rațiunii pure
Tweet

Între timp, o recomandare! Cartea mea:

Totul e permis, dar nu tuturor

Dacă primele 12 citate ne-au ținut în anticamera lucrării – în Prefețele unde Kant poartă un război diplomatic, își justifică metoda și explică de ce e nevoie de o nouă metafizică —, cu acest al 13-lea citat se închide pledoaria și începe construcția propriu-zisă. Pășim în Introducerea sistemului. Kant nu se mai justifică, ci începe să așeze primele cărămizi ale teoriei cunoașterii.

This entry is parte 12 din 13 in the series Kant

Între timp, o recomandare! Cartea mea:

Totul e permis, dar nu tuturor

Acest fragment este o rară și savuroasă ieșire politică și polemică a lui Kant. Dincolo de stilul său tehnic obișnuit, el lansează aici un manifest pentru libertatea de exprimare și un atac direct la adresa monopolului academic.

This entry is parte 11 din 13 in the series Kant

Citat 11

„Totuşi, trebuie bine notat, se face aici totdeauna rezerva că, deşi nu putem cunoaşte, totuşi trebuie cel puţin să putem gândi aceleaşi obiecte şi ca lucruri în sine. Căci altfel s-ar ajunge la judecata absurdă că fenomenul ar fi, fără ceva care să apară. Să presupunem că nu s-ar fi făcut distincţia, devenită necesară prin Critica noastră, între lucrurile ca obiecte ale experienţei şi aceleaşi obiecte ca lucruri în sine; atunci principiul cauzalităţii şi deci mecanismul natural în determinarea lucrurilor ar trebui să fie valabil absolut pentru toate lucrurile în genere considerate drept cauze eficiente. Despre aceeaşi existenţă deci, de exemplu, despre sufletul omenesc, nu aş putea spune că voinţa lui este liberă şi că în acelaşi timp este supusă necesităţii naturale, adică nu e liberă, fără a cădea într-o contradicţie evidentă, deoarece eu am considerat sufletul în ambele judecăţi în acelaşi sens, deci ca lucru în genere (ca lucru în sine), şi fără o critică prealabilă nici nu-l puteam considera altfel.
Dar dacă Critica nu s-a înşelat, învăţându-ne să considerăm obiectul în două sensuri, anume ca fenomen sau ca lucru în sine, dacă deducţia conceptelor intelectului este exactă, dacă prin urmare şi principiul cauzalităţii se raportează numai la lucruri luate în primul sens, adică întrucât sunt obiecte ale experienţei, aceleaşi obiecte însă, luate în al doilea sens, nu-i sunt supuse, atunci aceeaşi voinţă poate fi gândită, în ordinea fenomenelor (acţiunile vizibile), ca fiind necesară conformă legilor naturii şi deci ca nefiind liberă şi totuşi, pe de altă parte, întrucât aparţine unui lucru în sine, ca nefiind supusă acelei legi, deci ca liberă, fără ca aici să aibă loc o contradicţie. Deşi nu pot cunoaşte sufletul meu, văzut din acest punct din urmă de vedere, prin nici o raţiune speculativă (încă mai puţin prin observaţie empirică), deci nici libertatea ca proprietate a unei fiinţe căreia îi atribui efecte în lumea sensibilă, din cauză că ar trebui s-o cunosc în mod determinat în existenţa ei şi totuşi nu în timp (ceea ce-i imposibil, pentru că nu pot baza conceptul meu pe nici o intuiţie), totuşi, pot gândi libertatea, adică reprezentarea acestei libertăţi cel puţin nu cuprinde în sine nici o contradicţie, dacă se admite distincţia noastră critică a celor două moduri de reprezentare (al celui sensibil şi al celui intelectual) şi limitarea provenind din ea a conceptelor pure ale intelectului, prin urmare şi a principiilor provenind din aceste concepte.”
Immanuel Kant :: Critica rațiunii pure
Tweet

Între timp, o recomandare! Cartea mea:

Totul e permis, dar nu tuturor

Acest citat demonstrează mecanismul tehnic prin care Kant evită contradicția logică. Evitarea acestei detalieri ar lăsa publicul cu impresia că Kant face un simplu salt dogmatic, când, de fapt, el construiește o soluție arhitecturală precisă.

This entry is parte 31 din 31 in the series Trilogia Păltinișului

Citind cărți…

Jurnalul de la Păltiniș

Volumul I al „Trilogiei Păltinișului”

Între timp, recomand din nou cartea mea, „Totul e permis, dar nu tuturor”.

Prezentare!

„Cine nu mută o problemă…”

Gabriel Liiceanu

Jurnalul de la Păltiniș

Note:

var(--global-kb-gap-none, 0rem ) * 2 )/3[↩][↩][↩]

This entry is parte 30 din 31 in the series Trilogia Păltinișului

Citind cărți…

Jurnalul de la Păltiniș

Volumul I al „Trilogiei Păltinișului”

Între timp, recomand din nou cartea mea, „Totul e permis, dar nu tuturor”.

Prezentare!

„Fiți deci atenți la noul fiecărei zile și veți vedea cum se naște miracolul.”

Gabriel Liiceanu

Jurnalul de la Păltiniș

Note:

var(--global-kb-gap-none, 0rem ) * 2 )/3[↩][↩][↩]

This entry is parte 10 din 13 in the series Kant

Citat 10

„Dar se va pune întrebarea: ce fel de comoară este aceea pe care ne propunem s-o lăsăm moştenire posterităţii cu o astfel de metafizică purificată de Critică, iar prin aceasta adusă şi într-o stare stabilă? Se va crede, după o privire rapidă aruncată asupra acestei opere, că folosul ei ar fi numai negativ, adică să nu cutezăm niciodată a depăşi cu raţiunea speculativă limitele experienţei, şi acesta este într-adevăr primul ei folos. Acest folos devine însă curând pozitiv, dacă ne dăm seama că principiile cu care raţiunea speculativă cutează a depăşi limitele ei au de fapt ca rezultat inevitabil nu o extindere, ci, privite mai îndeaproape, o restrângere a folosirii raţiunii noastre, deoarece aceste principii ameninţă să extindă în realitate peste tot limitele sensibilităţii, căreia îi aparţin propriu-zis, şi să înlăture însăşi folosirea pură (practică) a raţiunii. De aceea, o Critică ce o restrânge pe cea dintâi este în adevăr negativă; dar suprimând totodată o piedică care-i limitează folosirea sau chiar ameninţă s-o nimicească, ea este în realitate de un folos pozitiv şi foarte important, de îndată ce ne convingem că există o folosire practică absolut necesară a raţiunii pure (folosire morală), în care ea se extinde în mod inevitabil dincolo de limitele sensibilităţii, pentru care scop nu are, ce-i drept, nevoie de ajutorul celei speculative, totuşi trebuie să fie asigurată împotriva reacţiunii ei, pentru a nu ajunge în contradicţie cu sine însăşi.”
Immanuel Kant :: Critica rațiunii pure
Tweet

Între timp, o recomandare! Cartea mea:

Totul e permis, dar nu tuturor

Este momentul în care Kant explică de ce limitarea aparent severă a cunoașterii nu este o capitulare, ci o strategie deliberată de salvare. Dar asta lasă loc la suficiente semne de întrebare…

This entry is parte 29 din 31 in the series Trilogia Păltinișului

Citind cărți…

Jurnalul de la Păltiniș

Volumul I al „Trilogiei Păltinișului”

Între timp, recomand din nou cartea mea, „Totul e permis, dar nu tuturor”.

Prezentare!

„[…] cum puteți accepta ca logica de astăzi să funcționeze pe baza a cel puțin trei absurdități.”

Gabriel Liiceanu

Jurnalul de la Păltiniș

Note:

var(--global-kb-gap-none, 0rem ) * 2 )/3[↩][↩][↩]

This entry is parte 9 din 13 in the series Kant

Citat 9

„În metafizică se poate face o încercare asemănătoare în ce
priveşte intuiţia lucrurilor. Dacă intuiţia ar trebui să se orienteze după însuşirea obiectelor, nu înţeleg cum am putea şti ceva a priori despre ea; dar dacă obiectul (ca obiect al simţurilor) se orientează după natura facultăţii noastre de intuire, eu îmi pot reprezenta foarte bine această posibilitate. Dar fiindcă nu mă pot opri la aceste intuiţii, dacă sunt menite să devină cunoaşteri, ci trebuie să le raportez ca reprezentări la ceva ca obiect şi să determin pe acesta prin ele, atunci eu pot admite: sau că conceptele, cu ajutorul cărora realizez această determinare, se orientează după obiect, şi atunci mă aflu din nou în aceeaşi dificultate cu privire la modul cum aş putea şti ceva a priori, sau că obiectele ori, ceea ce este acelaşi lucru, experienţa, numai în care ele (ca obiecte date) sunt cunoscute, se orientează după aceste concepte, atunci văd imediat o ieşire mai uşoară; fiindcă experienţa însăşi este un mod de cunoaştere care reclamă intelect, a cărui regulă trebuie s-o presupun în mine înainte ca lucrurile să-mi fie date, prin urmare a priori; această regulă se exprimă în concepte a priori, după care toate obiectele experienţei trebuie să se orienteze în mod
necesar şi cu care ele trebuie să concorde.”
Immanuel Kant :: Critica rațiunii pure
Tweet