Hits: 2

În anul 64, în timpul domniei lui Nero, un incendiu a izbucnit în Roma. Orașul francez Lyon a trimis o sumă mare de bani pentru a ajuta victimele. În anul următor, cetățenii din Lyon au fost și ei brusc loviți de un tragic incendiu, care l-a determinat pe Nero să trimită o sumă egală victimelor acestui incendiu. Pe măsură ce Seneca i-a scris despre eveniment unui prieten într-una din scrisorile sale, el trebuie să fi fost marcat de poezia gestului – un oraș ajutându-l pe altul, doar pentru a fi lovit de un dezastru similar, nu după mult timp.

Cât de des ni se întâmplă asta? Mângâiem un prieten la momentul unei despărțiri, doar pentru a fi surprinși, când propria noastră relație se termină. Trebuie să ne pregătim în mintea noastră pentru posibilitatea inversării extreme a sorții. Data viitoare când faceți o donație în scopuri caritabile, nu vă gândiți doar la gestul bun pe care îl faceți, ci luați-vă un moment pentru a vă gândi că într-o zi ar putea fi necesar să primiți la rându-vă milă.

Din câte știm, Seneca a trăit cu adevărat aceste cuvinte. La doar un an sau așa ceva după ce a scris această scrisoare, a fost acuzat în mod fals că a complotat împotriva lui Nero. Prețul? Seneca a fost condamnat la sinucidere. În timp ce istoricul Tacitus relatează scena, cei mai apropiați prieteni ai lui Seneca au plâns și au protestat împotriva verdictului. „Unde”, i-a întrebat Seneca în repetate rânduri, „sunt maximele voastre filosofice sau pregătirile atâtor ani de studiu împotriva relelor? Cine nu știa cruzimea lui Nero?” Adică: știa că i se poate întâmpla și lui și așa a fost pregătit pentru asta.