Tratarea durerii

Acest articol e numărul [part not set] din totalul de 244 articole ale seriei Stoicism zilnic

Hits: 1

18 septembrie

„Pentru orice durere, să ai la îndemână gândul că nu este ruşinos, nici nu devine mai rău intelectul conducător; de fapt, nici o durere nu îl distruge nici ca facultate raţională, nici ca facultate sociabilă. Totuşi, în mai multe cazuri, să îţi vină în ajutor vorba lui Epicur după care «durerea nu este nici de nesuportat, nici veşnică dacă îţi aminteşti de limitele ei şi dacă nu o amplifici cu propria-ţi gândire». Aminteşte-ţi, de asemenea, că multe situaţii care sunt asemănătoare durerii creează, fără ştirea noastră, neplăceri, cum sunt somnolenţa, febra şi lipsa poftei de mâncare. Aşadar, când eşti nemulţumit de vreuna dintre acestea, spune-ţi ţie însuţi că te laşi în seama durerii.”

~ Marcus Aurelius – Meditații, 11.13

În 1931, într-o călătorie la New York, traversând strada, Winston Churchill a fost lovit de o mașină care mergea cu mai mult de treizeci de mile pe oră. Un martor ocular ar fi fost convins că a fost ucis. Va petrece vreo opt zile în spital, cu coaste fisurate și o rană gravă la cap.

Churchill și-a păstrat cumva conștiința. Când a vorbit cu poliția, a depus toate eforturile pentru a insista că el vina îi aparține în exclusivitate și că nu vrea să-l acuze pe șofer. Mai târziu, șoferul a venit să-l viziteze pe Churchill la spital. Când Churchill a auzit că șoferul nu mai lucrează, a încercat să-i ofere – omului care aproape că îl ucisese – niște bani. Mai mult decât propria durere, era îngrijorat de faptul că publicitatea accidentului ar fi afectat perspectivele de muncă ale bărbatului și a căutat să ajute cum putea.

Natura este milostivă”, a scris el mai târziu într-un articol de ziar despre întâmplare, „și nu își încearcă copiii, bărbatul sau fiara, dincolo de limitele lor. Doar acolo unde intervine cruzimea omului, apar chinuri infernale. În rest – trăiește periculos; ia lucrurile așa cum vin; nu te teme, totul va fi bine.

În anii următori, Churchill și lumea vor fi martori la unele dintre cele mai infernale chinuri pe care omul le-ar putea inventa. Cu toate acestea, el – împreună cu mulți dintre înaintașii noștri – a suportat și acea durere. Oricât de oribil ar fi, în cele din urmă totul va fi din nou bine. Pentru că așa cum spune Epicur, nimic nu este fără final. Trebuie doar să fii suficient de puternic și plin de har ca să treci prin el.

Deplasare prin serie

Eh, cum trecut-au anii... După ce în 1984 am absolvit IPG-ul din Ploiești, următorii patru ani am trecut prin Șantierele de foraj ale Schelei de Foraj Tg. Ocna, din zona Matca-Buciumeni a județului Galați. Apoi, anul 1988 mi-a adus (cu eforturi) un transfer la Mediaș, ca proiectant de foraj al sondelor, în cadrul a ceea ce se numea atunci “Centrul de Cercetare și Proiectare”, care ținea pe vremea aceea de Institutul de la Câmpina. Apoi, lucrurile au luat altă turnură, după anii ‘90, când centrul a trecut sub tutela Romgaz-ului... Ulterior, activitatea de proiectare foraj și ingineria de zăcământ a rămas la Romgaz, iar activitatea de proiectare conducte și altele a trecut la Transgaz. Iar eu am rămas devotat activității de proiectare a forajului sondelor, activitate care iată, cel puțin formal, se apropie de final... Dar pentru că forajul sondelor este un domeniu pasionant, și pentru că scopul unui om în viață ar trebui să fie acela de a evita plictiseala, cred că voi mai rămâne un pic în acest domeniu. Chiar cred că aș avea câte ceva de transmis celor ce vin din urmă... Și pentru că în ultima perioadă am descoperit validitatea filosofiei stoice, nu voi evita subiecte asociate. Ca să nu mai vorbim de faptul că printre alte subiecte pe care le consider de interes se numără evenimentele de tip „lebădă neagră” (cu probabilitate mică de apariție, dar cu impact major), sau problematica automatelor celulare...

Lasă un comentariu