Hits: 1

În 1931, într-o călătorie la New York, traversând strada, Winston Churchill a fost lovit de o mașină care mergea cu mai mult de treizeci de mile pe oră. Un martor ocular ar fi fost convins că a fost ucis. Va petrece vreo opt zile în spital, cu coaste fisurate și o rană gravă la cap.

Churchill și-a păstrat cumva conștiința. Când a vorbit cu poliția, a depus toate eforturile pentru a insista că el vina îi aparține în exclusivitate și că nu vrea să-l acuze pe șofer. Mai târziu, șoferul a venit să-l viziteze pe Churchill la spital. Când Churchill a auzit că șoferul nu mai lucrează, a încercat să-i ofere – omului care aproape că îl ucisese – niște bani. Mai mult decât propria durere, era îngrijorat de faptul că publicitatea accidentului ar fi afectat perspectivele de muncă ale bărbatului și a căutat să ajute cum putea.

„Natura este milostivă”, a scris el mai târziu într-un articol de ziar despre întâmplare, „și nu își încearcă copiii, bărbatul sau fiara, dincolo de limitele lor. Doar acolo unde intervine cruzimea omului, apar chinuri infernale. În rest – trăiește periculos; ia lucrurile așa cum vin; nu te teme, totul va fi bine.”

În anii următori, Churchill și lumea vor fi martori la unele dintre cele mai infernale chinuri pe care omul le-ar putea inventa. Cu toate acestea, el – împreună cu mulți dintre înaintașii noștri – a suportat și acea durere. Oricât de oribil ar fi, în cele din urmă totul va fi din nou bine. Pentru că așa cum spune Epicur, nimic nu este fără final. Trebuie doar să fii suficient de puternic și plin de har ca să treci prin el.