Tăunul și Calul cel Leneș
La braț cu Platon
Utilitatea iritării în arhitectura puterii…
O excepțională pledoarie de avocat al apărării…
Găsim în dialogurile lui Platon nenumărate teme ce pot sta la baza multor interpretări și dezbateri.
Ca preambul la viitoarele mele volume interactive și personalizabile, selectez aici idei din opera lui Platon.
Până atunci, vă invit în magazinul website-ului! Poate găsiți ceva cu care rezonați…
Căci dacă mă veți ucide pe mine, nu veți găsi cu ușurință un altul la fel — ca să spun cu o vorbă cam de râs — cu totul agățat de cetate, precum un tăun agățat de un cal mare și de soi bun, dar ajuns cam leneș din pricina mărimii și care are nevoie să fie deșteptat de tăun.
„Apărarea lui Socrate”
Platon
Despre Utilitatea Iritării în Arhitectura Puterii
În fața judecătorilor săi, Socrate rostește o frază care ar trebui afișată în biroul oricărui lider care începe să se creadă infailibil:
Căci dacă mă veți ucide pe mine, nu veți găsi cu ușurință un altul la fel — ca să spun cu o vorbă cam de râs — cu totul agățat de cetate, precum un tăun agățat de un cal mare și de soi bun, dar ajuns cam leneș din pricina mărimii și care are nevoie să fie deșteptat de tăun.
Din această imagine plastică, putem extrage fundamentul unei noi paradigme de conducere, opusă „sclerozei informaționale” pe care am mai atacat-o în texte anterioare.
Scleroza „Calului de Neam Bun”
Atena era, în viziunea lui Socrate, un stat puternic, bogat și „de soi bun” (exact ca democrațiile occidentale sau administrațiile tehnocrate de azi). Totuși, tocmai această mărime și acest succes anterior devin dușmanii progresului.
-
Aparatul de Stat devine greoi.
-
Liderul începe să confunde stabilitatea cu imobilismul.
-
Sistemul preferă confortul somnului (status-quo-ul) în locul efortului de a galopa spre reformă.
În „Arhitectura Puterii”, un cal leneș este un stat care acceptă compromisuri (cele „7 din 8” numiri controversate) doar pentru că e prea obosit să mai lupte pentru integritatea absolută.
Tăunul ca sistem de audit moral
Socrate nu se vede ca un dușman al cetății, ci ca pe o componentă vitală a ei. Tăunul nu vrea să ucidă calul, ci să-l facă să se miște.
Iritarea este productivă. Într-o lume a algoritmilor de „feedback pozitiv” și a camerelor de ecou, critica aspră este singura care mai poate străpunge pielea groasă a birocrației.
Funcția de trezire. Rolul criticului (sau al „tăunului” modern: societatea civilă, presa independentă, intelectualul critic) este să nu lase puterea să adoarmă în brațele propriei suficiențe.
„Insecticidul” politic: o eroare de arhitectură
Marea tragedie a puterii este că, în loc să mulțumească „tăunului” pentru că o menține trează, ea caută să-l strivească. Condamnarea lui Socrate a fost „insecticidul” administrat de o Atenă care prefera să doarmă decât să fie obligată să gândească.
Putem modela această dinamică prin Formula Sclerozei Sistemice:
unde:
- Ssys = Gradul de scleroză a statului
- Vstat = Volumul și complexitatea birocrației
- Esucces = Amintirea succeselor trecute care generează automulțumire
- Ciritare = Coeficientul de critică (tăunul) acceptat de sistem
Dacă numitorul (Ciritare) tinde spre zero — fie prin ignorarea criticilor, fie prin invocarea „secretului de stat” — gradul de scleroză tinde spre infinit.
O concluzie pentru „Arhitectura Puterii”
Un lider de tip „Doge” (despre care am mai vorbit în eseuri) nu este cel care elimină tăunii, ci cel care îi crește. Adevărata suveranitate nu stă în liniștea de mormânt a unui consiliu care aprobă totul în unanimitate, ci în capacitatea de a absorbi „înțepătura” criticii și de a o transforma în energie cinetică.
Dacă în Eseul 13 am văzut cum aroganța cunoașterii îl izolează pe lider, Socrate ne oferă antidotul: acceptă iritarea ca pe o binecuvântare strategică; fără tăun, calul cel mare și leneș va ajunge, inevitabil, la abator.
