Despre datorie și circumstanțe

Pentru omul călit

Acest articol e numărul 215 din totalul de 244 articole ale seriei Stoicism zilnic

Visits: 3

1 februarie

„Să ai în minte, în momentele de mânie, aptul că nu stă în caracterul unui bărbat să se înfurie, ci un comportament blând şi binevoitor, după cum este mai uman, tot aşa este şi mai bărbătesc, iar acela care demonstrează forţă, temperament şi virilitate nu se lasă pradă mâniei şi supărării. De fapt, cu cât acest comportament se apropie de impasibilitate, cu atât se apropie de forţă.”

~ Marcus Aurelius – Meditații, 11.18.5b

De ce-și vorbesc sportivii urât între ei? De ce spun ei în mod deliberat lucruri ofensive și urâte concurenților lor, când arbitrii nu-i văd? Pentru a provoca o reacție. Distragerea atenției și înfurierea adversarilor este o modalitate ușoară de a-i elimina din joc.

Încearcă să-ți amintești asta atunci când te trezești să te enervezi. Furia nu este impresionantă sau dură – este o greșeală. Este slăbiciune. În funcție de ceea ce faci, ar putea fi chiar o capcană pe care cineva ți-a întins-o.

Fanii și adversarii l-au numit pe boxerul Joe Louis „Robotul ringului” pentru că era total lipsit de emoții – comportamentul lui rece și calm era mult mai terifiant decât ar fi fost orice privire nebună sau izbucnire emoțională.

Puterea este capacitatea de a menține o stăpânire pe sine. Este persoana care nu se enervează niciodată, care nu poate fi zguduită, pentru că-și stăpânește pasiunile – mai degrabă decât este controlată de ele.

Deplasare prin serie<< Filosofia ca medicină a sufletuluiUn cadru mental corect >>

Lasă un comentariu

 
Scroll to Top